Fotbaliștii din România, păcăliți de cluburi: „Nu au contribuții nici la pensie! Unii au primit un ajutor, dar e la fel ca al săracilor care nu au nici ce să mănânce” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

  • Publicat:

Președintele AFAN, Emilian Hulubei, a declarat la ProSport Live că fotbaliștii din România suferă din cauza contractelor semnate, unele de activitate sportivă.

Prin acordurile respective, jucătorii nu contribuie așa cum ar trebui la pensie sau sănătate. Mai mult, ca exemplu, cei de la Dinamo nu au nicio garanție că vor recupera vreo restanță financiară, după ce clubul a intrat în insolvență.

Unii fotbaliști de la echipa din „Ștefan cel Mare” s-au înscris la masa credală, drept chirografari, categorie care de obicei nu încasează vreun leu.

Fotbaliștii din România, păcăliți de cluburi: „Nu au contribuții nici la pensie! Unii au primit un ajutor, dar e la fel ca al săracilor care nu au nici ce să mănânce”

Florin Prunea, prezent și el la ProSport Live, a declarat: „Nu există contract de activitate sportivă și prostii din astea!”.

Emilian Hulubei, președintele AFAN (Asociația Fotbaliştilor Amatori și Nonamatori din România), pornind de la enunțul fostului mare portar, a explicat de fapt situația în care se află majoritatea fotbaliștilor din România.

„Este cel mai mare păcat. E cea mai mare greșeală pe care FRF a făcut-o, dar și COSR a militat pentru el sau Federația Română de Handbal. Practic, jucătorul nu are niciun fel de acoperire. Sunt scoase din sfera Codului Muncii și duse în Codul Civil, dar nici aici nu găsești foarte multe elemente.

Ce s-a întâmplat? Când a venit pandemia, jucătorii dacă aveau contracte de muncă primeau un venit d e75 la sută din salariu. Dar neavând contracte de muncă nu au știut unde să-i încadreze…și s-a găsit o portiță: un ajutor de la AJOMF-uri (n.red. – Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă), așa cum primesc cei săraci care nu au nici de mâncare. A fost prima problemă. Apoi a apărut insolvența și contractele sportive sunt înscrise la cea mai defavorizată categorie, la cea a chirografarilor și se poate spune, la masa credală: luați zero la sută sau zece la sută…cu cât s-au înscris la masa credală.

Apoi, mulți nu au contribuții la pensie, deci pentru pensie și sănătate e plafonat la salariul minim pe economie, dar nici alea nu sunt plătite de către club” a spus Hulubei la ProSport Live.

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Avertisment pentru toți românii cu BULETIN. Ajungi DATOR cu mii de lei
Avertisment pentru toți românii cu BULETIN. Ajungi DATOR cu mii de lei
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×